Back to all Post

Expoziția de artă virtuală – Omagiu Limbii Române: scriitori basarabeni în opera artistei Chișinău, 31 august 2020 Valentina Rusu Ciobanu

În 31 august 2020, Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” de la Chișinău, în parteneriat cu Arbor Institute for Culture, Asociația pentru cultură și arte Arbor, fundația Santavinere, în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Moldovei, inaugurează expoziția virtuală Omagiu Limbii Române: scriitori basarabeni în opera artistei plastice Valentina Rusu Ciobanu, care poate fi văzută până pe 31 august 2021, pe platforma Theopen-art.com.
Portretele scriitorilor basarabeni ocupă un loc aparte în creația Valentinei Rusu Ciobanu, de la a cărei naștere, în toamnă, se vor împlini 100 de ani. Expoziția include un număr important de lucrări, care, în majoritate, fac parte din Fondul de Artă Plastică al Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” de la Chișinău și al Muzeului Național de Arte al Moldovei. Evenimentul organizat are o dublă dedicație. Este un omagiu adus LIMBII ROMÂNE, sărbătorită anual, la nivel național, în 31 august, pe ambele maluri ale Prutului, și un elogiu adus pictoriței Valentina RUSU COBANU. În expoziție au fost incluse portretele scriitorilor români din Basarabia care au contribuit, în măsură diferită, în perioade și cu metode diferite, la păstrarea și dezvoltarea limbii române în stânga Prutului și la afirmarea valorilor naționale românești. Cele 25 de lucrări de artă cu scriitori portretizați și un autoportret al Valentinei Rusu Ciobanu sunt însoțite de imagini ale cărților semnate de ei, de citate din opera lor, dedicate limbii și literaturii române. Referințele temporale incluse în operele de artă plastică și cele literare cuprind o perioadă amplă, anii 1954-2020.
Expoziția de artă Omagiu Limbii Române: scriitori basarabeni în opera artistei Valentina Rusu Ciobanu a fost realizată prin strânsa colaborare a echipelor Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” și Arbor Institute for Culture.
Curatori: dr. habil. Maria Șleahtițchi, Director, Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Victoria Nagy Vajda, fondator Arbor Institute for Culture
Coordonator proiect: Anastasia Gurschi
Muzeografi: Tamara Malanețchi, dr. critic literar Lucia Țurcanu
Istoric de artă: Constantin I. Ciobanu
Fotograf: Iurie Foca
Design: Dmitry Vrubel, Victoria Timofeeva, Artemiy Vrubel (VRTIM)
Platforma Theopen-art.com, creată pentru susținerea și promovarea artiștilor din Republica Moldova și România, este sprijinită de Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova și de Arbor Institute for Culture (Republica Moldova), Asociația pentru cultură și arte Arbor (România), prin Victoria Nagy Vajda.Expozițiile de artă virtuală pot fi vizualizate de pe orice computer sau tabletă, prin utilizarea tastelor săgeată sau a șoricelului, tasta ESC pentru ieșire din expoziție. Pentru o experiență deplină oferită de Realitatea virtuală, se recomandă vizitarea expozițiilor de artă de pe dispozitive speciale VR. Expozițiile VR nu pot fi încă accesate de pe telefoanele mobile.
Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la info@valentinarusuciobanu.com sau mariasleahtitchi@gmail.com

Valentina Rusu Ciobanu © 2020. Toate drepturile rezervate